Facebook vrea să-ți recuperezi contul prin recunoaștere facială
Recunoașterea facială s-ar putea să devină mult mai uzuală în următoarele luni, având în vedere că până și cei de la Facebook se gândesc să o folosească pentru recuperarea contului.
Tot mai multe smartphone-uri moderne de top vin la pachet cu diferite variante de recunoaștere facială. Galaxy S8, Galaxy Note 8 sau iPhone X sunt doar câteva exemple. O reticență față de acești algoritmi există în continuare, dar asta nu înseamnă că nu vor deveni omniprezenți într-o varietate foarte mare de gadgeturi și servicii online. Prin intermediul tehnologiei Windows Hello, deja este posibil să te autentifici pe un PC cu Windows 10 folosindu-ți fața.
Cea mai recentă companie care cochetează cu utilizarea unor tehnologii de recunoaștere facială este Facebook. Din căte se pare, cea mai mare rețea de socializare din lume a început să ofere unor persoane care nu-și mai pot accesa contul posibilitatea resetării parolei prin scanarea feței. Prima confirmare a implementării acestui sistem a venit de la Matt Navara, unul dintre redactorii TheNextWeb.
După cum se poate vedea în postarea sa de pe Twitter de mai jos, Facebook i-a dat ocazia lui Navara să-și securizeze contul prin intermediul mai multor fotografii cu fața sa. Aparent, acest mecanism va reprezenta încă o soluție prin care poți profita de autentificarea în doi pași pe rețeaua socială. În contextul în care te afli într-o situație în care nu poți primi un SMS de autentificare pe mobil, ideea este una cu beneficii reale.
Oficialii Facebook au confirmat pentru TechCrunch acest experiment, deși s-au ferit să facă vreo promisiune vizavi de momentul în care va fi implementat la scară largă. Momentan este doar o idee la care au acces un număr limitat de utilizatori de Facebook.